Dialog cu idealul

-Azi, cineva m-a strigat.
-Cine?
-Nimeni,constiinta poate.
-Nu inteleg.
-Nu stiu daca inteleg sau am doar o falsa impresie de intelegere  asupra lucrurilor,cert este ca simturile mele raspund pozitiv unor vibrari dintr-o sursa necunoscuta mie.
-Eu am renuntat sa imi mai ascult  simturile sau poate ca , din cauza nerecunostintei mele, ele au renuntat sa ma mai strige si totul urmeaza cursul firesc al indiferentei umane caracteristica societatii actuale.Sunt surd, sunt orb ,un vesnic pacatos sub patima vietii, sunt un consumator de placeri carnale ,ma infrupt din seva gatului tau spre a-mi potoli setea de tine,gust din visele tale pentru a-ti patrunde  printre ganduri si pentru a-ti dezlega taina in care ma atragi deseori si in care ma pierd ca intr-un pustiu trandafiriu.Sunt un sarac cersindu-ti pasiunea,inima mea inghetata tanjeste dupa fierbinteala trupului tau stinsa de  unde,de valuri;vad in tine marea ce  ma poate purta spre acea liniste care ma dezbraca de griji,de durere.Macar de-ai fi reala, macar de-ai putea fi mai mult decat o fantasma la fereastra mea…
-Realizezi ca vobesti singur, nu?
-Cum adica singur?Vorbesc cu tine,draga.
-Iubire, ai probleme grave.
-Tot eu?
-Normal ca tu, mereu imi spui ca sunt perfecta,deci n-as putea sa fac ceva gresit sau sa am vreun defect.Si nu uita, te rog ,cine sunt…
-Cine esti….conteaza?Te iubesc…
-Sunt creatia imaginatiei tale, nici macar nu mi-ai dat un nume asa ca o sa mi-l aleg singura.Dat fiind faptul ca mi-ai ignorat aceasta cerere timp de o saptamana nu ai niciun drept de a ridica pretentii.A, si…un amanunt important:nu-mi vorbi cu alte persoane in preajma ta, nu este necesar ca toti sa fie instiintati ca esti paranoic,bine?
-Daca zici tu…